A fost odată ca niciodată de Andrew Nicoll sau o poveste clasică de iubire cu secretare

A fost o întreagă nebunie în blogosferă legată de cărţile lui Andrew Nicoll şi venirea acestuia în România, aşadar m-am hotărât şi eu să îmi arunc o privire pe "A fost odată ca niciodată" şi să mă decid, mult mai târziu decât ar fi trebuit, dacă merită sau nu. 

Am descoperit astfel o scriitură frumoasă, o poveste de citit cu o cană de ceai în mână şi câteva personaje de îndrăgit. A fost odată ca niciodată are rolul de a introduce o lume aparte, cea din oraşul Punct, locul unde se desfăşoară toate peripeţiile.

Titlul original al acestui volum este "The good mayor" pentru că personajul care declanşează toată povestea este chiar primarul oraşului Punct. Acest primar este genul de persoană ce îndeplineşte sarcinile cu o corectitudine obsedantă, e mereu dispus să îşi ajute cetăţenii, să oprească fărădelegile şi să nu întreprindă nimic greşit. Tocmai datorită acestui comportament şi a acţiunilor sale viitoare uşor naive, primarul devine un personaj simpatic, plăcut. Totuşi, primarul are un călcâi al lui Ahile ce îi ameninţă zilnic rutina, este îndrăgostit de secretara lui, Agathe. Îi admiră picioarele pe sub uşă, se intimidează în faţa ei, tremură, se chinuie ştiind că ea este în camera alăturată şi el nu o poate iubi. Mai mult decât atât, nu poate face nimic concret, ea fiind căsătorită. Un primar bun nu se apropie de secretara lui căsătorită, aceasta ar fi deviza lui Tibo. Asta până când îşi face curaj să o invite la prânz şi de aici, povestea lor şi a altora începe.

"În fiecare dimineaţă, bunul primar Krovic intră aici şi se aşază mereu la aceeaşi masă. În fiecare dimineaţă cere o cafea vieneză tare, cu smochine din belşug, o bea, apoi suge o bomboană mentolată din punga neîncepută pe care o aduce cu el şi lasă restul de bomboane pe masă. În fiecare dimineaţă."

Pe măsură ce relaţia dintre primar şi secretară evolueză/involuează, întâlnim un motan dornic de iubire ce se agaţă de bunătatea Agathei, un avocat care consideră că nu întotdeauna ceea ce e drept e şi bun, sfânta Walpurnia ce s-a sacrificat pentru a salva femeile din Punct, o bătrână ghicitoare ce pare a fi atotcunoscătoare, o trupă de circ, personaje ce nu se află în centrul acţiunii, însă contribuţia lor este absolut necesară pentru a duce povestea la bun sfârşit. 

"-Primarul Krovic e şeful meu. Nu e interesat de mine. Şi nici eu nu sunt interesată de el. Sunt o femeie măritată şi respectabilă.

-Care doarme singură."

Un aspect care mi-a atras atenţia în acest roman a fost descrierea unei relaţii cu începuturile ei frumoase, cu momentele drăguţe alături de cel iubit, cu surprize, urmate apoi de o rutină ucigătoare, de îndepărtare, ca şi cum amândoi au uitau că au ţinut unul la celălalt. O astfel de abordare în literatură trage un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă în realitate, ar trebui să fii atent, să observi ruptura şi să o repari. 

( Următoarea parte nu conţine spoilere chiar dacă este vorba despre finalul cărţii)

Finalul l-am perceput a fi destul de ciudat, prima reacţie a fost să îl resping cu toată puterea mea, apoi am început să îl accept şi să îl înţeleg. Nu spun că nu e scris cum trebuie, ci doar că autorul ar fi putut găsi o altă soluţie, mai puţin fantastică. Eram pregătită să îi ofer acestei cărţi 5 steluţe pe Goodreads, dar acest final m-a făcut puţin confuză şi nu mai sunt atât de convinsă că e chiar cea mai bună variantă a poveştii. Ar fi fost mai potrivit un 4,5, dar încă nu există pe Goodreads, iar eu fac aproximările spre partea inferioară. Astfel îmi este mai uşor să separ cărţile pe care le voi îndrăgi toată viaţa de cele care mi-au oferit plăcerea unei lecturi, dar au trecut.

Chiar dacă finalul îi poate aduce un mic minus, A fost odată ca niciodată este o lectură plăcută, perfectă pentru atunci când simţim nevoia unei poveşti cu un suflu nou, proaspăt, modern, fără a pica în mreaja clişeelor. Îmi doresc să mai citesc "Dacă citeşti asta înseamnă că am murit" de Andrew Nicoll, din câte am înţeles este mai amuzantă decât aceasta, dar nu la fel de bine scrisă. Vom vedea.

"A început să mâzgălească ceva pe colţul sugativei, nişte cerculeţe care apoi s-au unit, formând conturul unei femei apetisante şi zâmbitoare. Întâmplător, semăna cu Agathe şi, tot întâmplător, era goală."

"Nu cred că-mi mai place jocul ăsta. Eşti prea bună la el."

"Aşa e dragostea- dă o savoare nouă tuturor lucrurilor, vopseşte totul în culori proaspete, gâdilă nervii cu senzaţii intense, face din nou suportabile lucrurile plictisitor de banale." 

"Imaginea ciorapilor fini ai lui Agathe, a coapselor ei albe şi senzaţia aceea intensă de balansare persistau straniu, aşa cum legănarea feribotului către Cratimă îi stăruia în picioare mult timp după ce păşea pe chei."

"Ar fi putut s-o salveze până ar fost prea epuizat să o salveze. Ar fi putut să o salveze iar şi iar, cum nu mai fusese salvată nicio femeie şi nici n-avea să mai fie, ar fi putut să o salveze în toate felurile care-i dădeau prin cap până în clipa aia, după care ar fi venit şi ea cu nişte idei." 

"Cu toţii inventăm poveşti care ne ajută să înţelegem ce ni se întâmplă."

"A aşteptat şi a tot aşteptat, de parcă ar fi vrut ca o piersică deosebit de frumoasă să se coacă şi să cadă singură din pom."

"Fiecare dintre noi este puţin ciobit, puţin curbat sau are un mic defect."